Siria este o parte a istoriei noastre, tot așa cum România este o parte din istoria Siriei. Istoricul român Nicolae Iorga spunea că “un popor care nu-și cunoaște istoria este ca un copil care nu-și cunoaște părinții”. Desigur, timpul duce în uitare amintirile comune, dacă acestea nu sunt povestite și repovestite la întâlniri între prieteni. Astăzi, suntem aici și privim spre viitor, împreună din nou, prieteni români și sirieni.
În urmă cu mai mult de zece ani, compania Murfatlar a avut o campanie publicitară de succes, care amintea de personalitățile politice ale secolului trecut care au gustat vinurile sale chiar în locul unde se află podgoria cu același nume, precum Charles de Gaulle și Hafez al-Assad, cel din urmă fiind tatăl actualului președinte sirian. Poate că acest exemplu vă pare trivial, întrucât e unul ce ține de publicitate, dar apelul la memoria colectivă nu este util doar pentru istorici, este în același timp și piatra de temelie a relațiilor între state și ceea ce unește oamenii la nivel personal, în viața de zi cu zi.
Cum putem să cinstim istoria noastră comună? Simplu: onorând promisiunile care au fost făcute de-a lungul timpului și ținând cont de nevoile pe care le avem în mod reciproc. Să ne amintim de faptul că, în anul 2008, în contextul vizitei oficiale efectuate la Damasc de Traian Băsescu, pe atunci Președinte al României, comunitatea românească din Siria a cerut școli în limba română, burse de studiu, un centru cultural și rezolvarea situației documentelor oficiale. Să ne amintim că președintele Bashar al-Assad a punctat foarte clar, cu prilejul vizitei sale la București din anul 2010, faptul că nivelul de atunci al schimburilor comerciale – de puțin peste 180 milioane USD – era mult sub potențialul relației bilaterale siriano-române.
Aceste două puncte de vedere sunt congruente. Ar fi o naivitate să credem că lumea afacerilor nu are nimic de-a face cu bursele de studiu, cu cultura în sens larg. Mai întâi, afacerile sunt făcute între oameni și apoi între state, iar oamenii își doresc în mod esential să le asigure urmașilor lor educație și bunăstare. Spun asta deoarece consider că la București trebuie să se înțeleagă faptul că angajarea în relația de prietenie cu Siria are drept busolă sprijinirea comunității românești de acolo, iar acest lucru poate fi făcut fără dubii, fără ezitări și la modul concret.
Companiile românești care vor încheia contracte cu partenerii sirieni sau care vor avea ocazia să dezvolte proiecte pe teritoriul Siriei se pot gândi să angajeze tineri româno-sirieni în cadrul acestor demersuri și să contribuie la formarea lor profesională, beneficiind concomitent de abilitățile lor speciale, ce derivă din apartenența identitară la două lumi. Dacă vreți, ar fi o modalitate de a-și exercita responsabilitatea socială așa cum corporațiile străine se întrec în campanii de responsabilitate socială corporatistă.
Dacă tot vorbim de responsabilitate, implicarea în reconstrucția Siriei trebuie privită de către companiile românești nu doar ca o oportunitate de afaceri, ci și ca un act de mare responsabilitate. Se știe că lucrul în echipă nu e punctul forte al românilor și ar trebui să ne fie clar tuturor că eforturile pe care le vom întreprinde în perioada următoare necesită a fi conjugate și coordonate. Siria a fost devastată de un război nedrept, care a lovit nu numai clădiri, șosele și poduri. Acest război a lovit intr-un popor. V-aș ruga să vă gândiți că prezența companiilor românești pe pământ sirian va rămâne în memoria oamenilor de acolo. Un produs românesc ajuns în mâinile unui copil sirian va fi o amintire din copilăria sa, un produs românesc ajuns în mâinile unei mame va fi un ajutor pentru o familie siriană.
Se presupune că suntem în situația în care o națiune vine în sprijinul altei națiuni, deci din partea României ar trebui să putem articula un efort național, atât cât se poate într-o perioadă încărcată și destul de dificilă pentru autoritățile române – am în vedere mai ales preluarea președinției Uniunii Europene în următoarele șase luni și contextul regional care nu este deloc liniștit. Chiar și așa, cred că există instituții în România capabile să gestioneze simultan astfel de provocări.
România și-a ținut deschisă ambasada la Damasc în toți acești ani, în care partenerii străini ai țării noastre au înțeles greșit realitățile siriene sau au urmărit interese diferite de cele ale noastre și contrare celor ale Siriei. De acum înainte, însă, se cere o nouă atitudine. Se cere un efort de voință și de inteligență. Companiile românești invitate să participe la procesul de reconstrucție vor avea nevoie de îndrumare și de o minimă coordonare. Nu vorbesc de concurența pe care inerent o vor face firmele din alte state, precum Rusia sau China. Vorbesc de imperativul ca noi înșine să ne organizăm.
Situația de astăzi din Siria dovedește că România a făcut o alegere corectă, atunci când a decis să rămână un aliat din Europa al națiunii siriene. Poate că a fost un act de curaj politic, dar în mod cert a fost o decizie bazată pe rațiune și respect față de istoria noastră comună. Noi am spus atunci că Siria este precum o casă pe care familia al-Assad a construit-o împreună cu Partidul Baas Arab Sirian, iar o viață în exil este de neconceput pentru liderii acestei țări, astfel că singura lor opțiune reală e rezistența în fața a ceea ce a fost o agresiune externă, prost deghizată.
Din partea Siriei, există deschidere. Cade în sarcina noastră ca, până vom ajunge să construim acolo case și drumuri noi, să reconstruim punțile de legătură între poporul român și poporul sirian, pe alte baze decât cele care existau anterior anului 1990. S-au succedat generații după generații și acolo, și aici, iar România este astăzi solid ancorată în două mari organizații colective, NATO și UE. Preocupați fiind să argumentăm în cadrul acestora poziția noastră de susținere a Siriei, am uitat să o prezentăm la nivelul interlocutorilor din România – companiile autohtone sau cele străine prezente aici, forurile academice, mass-media în ansamblul ei și întreaga opinie publică.
Din păcate, relația bilaterală româno-siriană se regăsește numai ocazional și foarte rar, de fapt, în scrieri de limbă română, fie că vorbim de intervenții jurnalistice, de abordări academice, chiar de producții cinematografice. Pe scurt, se știe prea puțin despre istoria noastră comună. Alte state finanțează filme, oferă burse scriitorilor, încurajează tinerii să exploreze dialogul cu culturile străine. Ne stă în putere să facem și noi toate aceste lucruri care preced, însoțesc și consolidează parteneriatele economice bilaterale, făcându-le să fie legitime politic și reciproc avantajoase.
Siria a fost, iar geografia Orientului Mijlociu o va face să rămână o poartă de intrare în această parte a lumii. Sirienii au comerțul în sânge și istoria le permite să găsească oriunde parteneri de discuție și de afaceri, dispuși să depășească dușmănii efemere. Aceasta este imaginea de ansamblu pe care companiile românești ar trebui să o vadă, dar fără să piardă din vedere dificultățile inerente care vor veni odată ce vor aborda piața siriană.
Nu vă așteptați să fie ușor să faceți afaceri în Siria, dar nici foarte greu. Ține de cum vom ști să colaborăm între noi și cu partenerii sirieni. Investiți seriozitate și perseverență, înainte să investiți bani și muncă.
Discurs susținut de Iulian Mareș, expert al MEPEI, în cadrul conferinței “Reconstrucția post-conflict a Siriei”, București, 11 decembrie 2018.
