1. Care este situația din Iran la ora actuală?

Criza coronanvirusului (COVID-19) a apărut într-un moment politic deosebit de dificil pentru guvernul iranian și s-a suprapus cu presiunea economico-financiară internă, influențată de impunerea sancțiunilor economice de SUA. În noiembrie 2019, decizia majorării  bruște a prețurilor la carburanți a declanșat o serie de proteste pe teritoriul iranian, pe fondul nemulțumirilor sociale privind scăderea nivelului de trai, deprecierea indicatorilor economici și a stagnării situației politice. În ianuarie 2020, autoritățile iraniene s-au aflat sub presiune, din cauza tensionării relațiilor cu SUA, în urma uciderii generalului Qasem SOLEIMANI și a frustrărilor interne rezultate din doborârea accidentală de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice a unei curse aeriene civile ucrainene.

În prezent, guvernul iranian se confruntă cu resurse economice insuficiente pentru combaterea răspândirii virusului, cu o populație nemulțumită social și cu un sprijin minim din partea comunității internaționale.

La începutul pandemiei, autoritățile iraniene nu au luat în calcul viteza de propagare a virusului, aducând în discuții diferite conspirații despre originea acestuia și s-au mobilizat lent în lupta împotriva sa.

La data de 03 februarie 2020, autoritățile iraniene au anunțat primul caz suspect infectat de coronavirus (o persoană de 29 de ani, angajată la Aeroportul din Isfahan, care a intrat în contact cu turiști chinezi), iar la data de 19 februarie 2020, au confirmat primele două decese din cauza COVID-19 la spitalul din orașul Qom (persoane de vârstă înaintată, suferind și de alte complicații medicale). Se consideră că orașul sfânt reprezintă punctul principal al răspândirii infecției cu coronavirus în Iran, ca urmare a prezenței muncitorilor chinezi și / sau a vizitelor educaționale reciproce. Iranul a fost primul stat din Orientul Mijlociul și Nordul Africii în care a fost confirmată prezența virusului, pe fondul relațiilor comerciale intense dintre Beijing și Teheran. Din acest moment, Iranul a devenit statul cel mai afectat de coronavirus din regiunea respectivă, iar la data de 5 aprilie 2020 ocupa locul șapte la nivel mondial, înregistrând peste 58.000 de persoane infectate, 3.603 decese și 19.736 cazuri vindecate. Cu toate acestea, statistica persoanelor infectate ar putea fi alterată de capacitatea zilnică de testare. Reacția autorităților iraniene pentru prevenirea răspândirii infectării populației cu COVID-19 a fost lentă, fiind influențată de o serie de factori, printre care:

  • alegerile parlamentare din data de 21 februarie. Autoritățile iraniene nu au adoptat măsuri suplimentare de protecție, tocmai pentru favorizarea prezenței cetățenilor la vot. Cu toate acestea, s-a înregistrat o rată de participare de numai 42,57% dintre persoanele cu drept de vot, fiind cea mai scăzută din istoria Republicii Islamice;
  • evitarea, încă de la începutul crizei, a închiderii lăcașurilor sfinte din Qom. Răspândirea virusului la nivelul oficialilor guvernamentali și parlamentari a avut loc, cel mai probabil, ca urmare a intrării acestora în contact cu persoanele infectate din Qom, ducând la decesul unora dintre ei. De asemenea, pelerinajul iranienilor la locurile sfinte a avut un rol esențial în răspândirea virusului în principalele orașe din Iran;
  • vacanța de două săptămâni, începând cu 20 martie, cu prilejul sărbătoririi Anului Nou iranian (Nowruz, 21 martie). Cu toate că au fost emise recomandări privind limitarea deplasărilor prilejuite de această sărbătoare, s-a înregistrat, între localități, un flux de aprox. 8 milioane de iranieni;
  • lipsa materialelor de protecție din sistemul de sănătate pe fondul sancțiunilor impuse de SUA. Acest aspect a favorizat creșterea vulnerabilității populației la focarele de infecții și a limitat capacitatea guvernului de a prevenii răspândirea virusului. Datorită dependenței politice și economice de China, autoritățile iraniene au avut o atitudine ezitantă, în faza incipientă, față de răspândirea virusului dinspre Wuhan. Sancțiunile economice au complicat importul materialelor sanitare de bază, din cauza restricțiilor asupra tranzacțiilor financiare;
  • existența unei economii de reziliență, bazată și pe produse fabricate cu materii din export, precum și a unei rate a inflației ridicate, datorită sancțiunilor impuse de SUA.

În această perioadă de criză medicală, autoritățile guvernamentale au adoptat măsuri pentru contracararea răspândirii virusului, concomitent cu prevenirea răspândirii panicii în rândul populației pe fondul crizei economice și a lipsei materialelor de protecție medicală, precum și pentru limitarea frustrărilor politice, ca urmare a acuzațiilor aduse de opoziție în gestionarea crizei.

La începutul crizei, autoritățile de la diferite niveluri administrative erau nepregătite, în special din cauza lipsei materialelor de protecție sanitară. Începând cu 23 februarie, Guvernul a adoptat progresiv măsuri și restricții privind prevenirea răspândirii virusului: distanțarea socială, închiderea școlilor și universităților, anularea activităților culturale, suspendarea adunărilor religioase, închiderea bazelor sportive și lăcașelor religioase, suspendarea temporară a activităților unor firme, închiderea centrelor comerciale (shopping malls), limitarea / suspendarea curselor aeriene și limitarea deplasărilor între diferite localități. Cu toate acestea, au existat și unele probleme cum ar fi dispute între autoritățile guvernamentale și clericii din Qom și din Mashhad față de restricționarea accesului la lăcașurile sfinte, precum și adoptarea întârziată a măsurilor restrictive privind limitarea deplasării între localități, după ce extinderea infectării cu COVID-19 a început să producă un număr mare de victime.

De asemenea, similar altor state afectate de pandemia COVID-19, autoritățile guvernamentale au înființat un comandament național privind gestionarea și lupta împotriva virusului, iar forțele armate au primit sarcini speciale precum amenajarea unor spitale de campanie (4000 de paturi) în săli de sport și centre expoziționale, asigurarea respectării ordinii pe străzi și coordonarea eforturilor de apărare biologică.

Până la jumătatea lunii martie au fost eliberați din închisori aprox. 85 de mii de prizonieri cu scopul prevenirii răspândirii virusului în rândul deținuților.

Ultimul plan prezentat de către președintele iranian, Hassan ROUHANI, a intrat în vigoare la data de 27 martie pentru o perioadă de două săptămâni, necesară reanalizări măsurilor de prevenție pe baza evoluției reale a situație locale.

Ministerul iranian al Sănătății a informat că, până la sfârșitul lunii martie, mai mult de 47 de milioane de iranieni din totalul populației de 83 de milioane au fost supuși procedurii de screening, iar aceasta va continua și în perioada următoare.

Pe linie medicală, Iranul se evidențiază, în prezent, prin unele capacități mai bune decât alte altor state, dispunând de peste 20 de mii de paturi libere, personal medical numeros și foarte bine pregătit și centre speciale de cercetare. Cu toate aceste, din cauza sancțiunilor economice nu dispune de materiale de protecție de necesitate imediată (măști, combinezoane, ventilatoare) și medicamente (inclusiv anti-virale de bază), fapt ce limitează efortul susținut exercitat în plan guvernamental în combaterea pandemiei. De asemenea, una dintre caracteristicile societății iraniene, aceea de a avea relații apropiate cu familia și cu prietenii, a contribuit la răspândirea infectării prin nerespectarea sau respectarea limitată a restricțiilor deplasărilor atât în interiorul localităților, cât și în exteriorul acestora. Însă, se poate evidenția faptul că populația poate achiziționa din magazine dezinfectant de producție autohtonă, iar până în prezent nu există limitări față de accesul la produsele alimentare.

Situația economică a Iranului este precară, suferind de pe urma impactului sancțiunilor economice, inclusiv prin restricționarea accesului la conturile sale aflate în băncile internaționale. Pe lângă acestea, mai există și provocări interne legate de alocarea nejudicioasă a resurselor către diferite instituții, pe baza agendelor și intereselor de grup. Pe de altă parte, Administrația ROUHANI are posibilitatea, ca pe baza planului de stimulare economică și profitând de condițiile situației actuale de urgență, să realoce fondurile financiare conform necesităților reale.

Impactul pandemiei asupra economiei ar putea fi de aprox. 3% din PIB, cu pierderi estimate la 20-30 miliarde de dolari. Cel mai afectat sector este cel al serviciilor, reprezentând 51% din totalul locurilor de muncă, adică peste 12 milioane de locuri de muncă. O pătrime din produsul intern brut este generată de veniturile realizate în transporturi, industrie și vânzarea cu amănuntul. De asemenea, este afectată foarte mult clasa medie și de jos a societății, în special a muncitorilor angrenați în sectoarele influențate direct de pandemie și impactate de pierderea unui număr mare de locuri de muncă.

Declinul prețului petrolului, ca urmare a conflictului dintre Rusia și Arabia Saudită privind limitarea producției de țiței, nu are un impact semnificativ asupra economiei Iranului (pierderile sunt estimate la 10 – 12 milioane de USD), precum îl are asupra altor state exportatoare de petrol (Arabia Saudită de 20 de mai mult și Irakul de 10 ori mai mult decât Iranul), deoarece capacitatea zilnică de export a Iranului a scăzut considerabil odată cu reimpunerea sancțiunilor economice din 2018, de la 2,3 milioane de barili pe zi (bpd) la valoarea actuală de aprox. 260 mii bpd.

Președintele ROUHANI a anunțat o serie de măsuri privind stimularea financiară pe timp de criză, alocând 20% din bugetul actual pentru lupta împotriva coronavirusului. Astfel, Guvernul a oferit 10 miliarde de USD pentru sprijinirea sectoarelor economice afectate și a obținut un 1 miliard de USD de la Fondul Național de Dezvoltare, aflat sub coordonarea Liderului Suprem, iar Banca Central Iraniană a prezentat măsuri de ajutor financiar pentru persoanele și afacerile afectate de situația actuală.

În condițiile în care economia Iranului este construită pe baza unui plan de reziliență, autoritățile iraniene nu-și permit să închidă sectoarele economice producătoare de venituri. Cel mai probabil, în următoarele câteva luni, Iranul se va confrunta cu cea mai dificilă situație economică și cel mai mare deficit bugetar de la fondarea Republicii Islamice. În acest context, autoritățile guvernamentale sunt obligate să identifice, de urgență, măsuri pentru crearea de noi locuri de muncă și să aloce fonduri de investiții în noi sectoare, precum agricultura și industria prelucrării de alimente.

Chiar dacă situația actuală este speculată de către diferiți politicieni din opoziție pentru a critica măsurile adoptate de către autoritățile guvernamentale, acestea au reușit, până în prezent, să gestioneze presiunile politice, economice, medicale și sociale, existente la nivelul societății iraniene. Acțiunile oficialilor iranieni, atât pe linia Guvernului, cât și pe cea a Liderului Suprem, sunt orientate înspre asigurarea protecției populației iraniene și menținerea încrederii acesteia în capacitatea autorităților, pentru evitarea apariției nemulțumirilor la scară largă.

Similar altor state occidentale, măsurile adoptate sunt și pentru susținerea imaginii politice a clasei conducătoare. În anul 2021 sunt programate alegerile prezidențiale, astfel că moderații doresc să-și consolideze poziția pentru a rămâne la putere, în condițiile în care Parlamentul este dominat de către conservatori care urmăresc să exploateze situația actuală în favoarea lor.

  1. Cum a reacționat SUA în această situație?

În perioada extinderii pandemiei, Teheranul și Washingtonul s-au învinovățit reciproc cu privire la situația critică umanitară și economică din Iran.

Autoritățile iraniene susțin că sancțiunile americane le-au limitat eforturile de a stopa răspândirea virusului, din cauza imposibilității accesului la piața internațională pentru achiziționarea echipamentelor medicale de protecție, a medicamentelor și a materiilor prime necesare producției interne medicale. Toate acestea defavorizează populația iraniană în comparație cu cea a altor state. În schimb, oficialii americani au transmis un mesaj clar că pandemia coronavirus nu va salva Iranul de la ridicarea sancțiunilor economice, subliniind că acestea nu blochează posibilitatea primirii ajutoarelor umanitare. Administrația TRUMP s-a referit (28 februarie) la Mecanismul Elvețian pentru Comerț Umanitar (SHTA), prin intermediul căruia s-a efectuat (ianuarie 2020) o primă tranzacție pilot de 2,3 milioane de euro, în vederea acordării de sprijin umanitar Iranului în combaterea COVID-19. SHTA este echivalentul elvețian pentru mecanismul european INSTEX (Instrument for Supporting Trade Exchanges / Instrumentul în sprijinul schimburilor comerciale) și are scopul de a facilita tranzacțiile financiare pentru exporturile elvețiene de produse umanitare (alimente, produse agricole, medicamente și echipamente medicale) către Iran. SHTA a fost dezvoltat de Elveția, în cooperare cu autoritățile din Iran și din SUA, cu precădere pentru susținerea tranzacțiilor dintre companiile elvețiene și cele iraniene.

Cu toate acestea, nu este reglementată foarte clar situația altor bănci în relaționarea cu partea elvețiană, iar acestea sunt reticente privind realizarea tranzacțiilor financiare pentru plata materialelor umanitare, de teama de a nu fi acuzate de încălcarea regimului sancțiunilor. De asemenea, procedurile sunt foarte complicare, limitând astfel disponibilitatea băncilor străine de a accesa SHTA. Cu toate acestea, impedimentul principal îl reprezintă menținerea embargoului asupra fondurilor financiare iraniene aflate în băncile străine.

Conform unui interviu realizat de către Crisis Group, oferta americană de ajutor umanitar a fost refuzată de către oficialii iranieni, precizând că iranienii nu au nevoie de ajutorul americanilor, ci de ridicarea sancțiunilor.

Refuzul Iranului de a accepta ajutorul american, însoțit de acuzațiile Liderului Suprem, ayatollahul Ali KHAMENEI, că Statele Unite ar putea avea un rol în „producerea” coronavirusului, ar putea fi considerate că au contribuit la menținerea distanței actuale dintre cei doi rivali. Liderul Suprem a declarat, de asemenea, că propunerile SUA de a ajuta Iranul cu medicamentele și cu materiale medicale sunt „ciudate”, numind SUA „cel mai feroce și vicios inamic”. Ca potențial răspuns la neacceptarea ofertei americane, oficialii de la Washington au extins (în a doua jumătate a lunii martie) lista sancțiunilor incluzând: cinci oameni de știință din domeniul nuclear din Iran; cinci companii din EAU, trei companii din China teritorială, trei companii din Hong Kong, două companii din Africa de Sud, o companie din Iran și alți trei oameni de afaceri, ca urmare a comerțului cu produse petrochimice din Iran, precum și 20 de entități (companii irano-irakiene și alte companii afiliate) și persoane presupuse a fi implicate în acțiuni ilicite (spălare de bani și tranzacții cu armament) ale Corpului Gardienilor Revoluției Islamice pentru sprijinirea forțelor paramilitare irakiene.

În schimb, președintele ROUHANI a publicat, cu ocazia Anului Nou iranian, o scrisoare deschisă adresată cetățeniilor americani, prin care îi întreabă retoric „nu este uimitor că, chiar și în astfel de circumstanțe, nu sunt oprite presiunea, sancțiunile și viciile?” și le transmite „în numele dreptății și al umanității, mă adresez conștiinței și sufletelor voastre dumnezeiești și vă invit să faceți ca Administrația și Congresul dvs. să vadă că mijlocul sancțiunilor și presiunilor nu a avut niciodată succes și nici nu va avea în viitor”.

Iranul a solicitat cetățenilor lumii și poporului american, dar nu direct administrației americane, să retragă sancțiunile sau să reducă tensiunile în relațiile bilaterale.

Cu toate că partea iraniană a refuzat oferta, Casa Albă ar putea să demonstreze bunăvoință față de poporul iranian prin susținerea publică a livrărilor de materiale umanitare cu ajutorul unor organizații neguvernamentale (ONG-uri) din Iran.

În istoria relațiilor dintre SUA și Iran există două excepții în ceea ce privește invocarea aspectelor umanitare, în special pentru ajutorarea victimelor rezultate în urma cutremurelor. În 2003, Administrația BUSH a emis o licență generală de 90 de zile care a facilitat activitatea ONG-urilor din Iran pentru a ajuta la eforturile de recuperare după cutremurul din Bam (au decedat aprox. 26.000 de persoane). În 2012, Administrația OBAMA a emis o licență de 45 de zile pentru a permite ONG-urilor din Iran să primească o sumă de până la 300 de mii de USD pentru activități umanitare și de reconstrucție, după ce cutremurele au ucis aprox. 300 de persoane.

  1. De ce impun Statele Unite măsuri coercitive Iranului?

Relațiile actuale dintre SUA și Iran nu pot fi înțelese doar prin intermediul analizării evenimentelor din ultimii ani, calea către un război direct între cele două state fiind rezultatul celor aproximativ 70 de ani de disensiuni. Punctul de plecare îl reprezintă anul 1953, când premierul Mohammad MOSADDEGH, un puternic oponent al investițiilor străine în Iran, a fost înlăturat de la putere în urma loviturii de stat organizată cu implicarea SUA. Apoi au urmat 26 de ani prin care SUA au sprijinit regimul șahului Mohammad Reza PAHLAVI, culminând cu Revoluția Islamică din 1979, respectiv cu momentul noiembrie 1979 când un grup de studenți a ocupat Ambasada SUA din Teheran și a luat ostatici 52 de cetățeni americani pentru o perioadă de 444 de zile. Ulterior, relațiile diplomatice bilaterale au fost întrerupte și s-a intrat într-o perioadă de tensiune continuă. Astfel, la două zile după uciderea (03 ianuarie 2020) generalului Qasem SOLEIMANI, președintele TRUMP a amenințat, printr-un tweet, că va ataca 52 de locații iraniene, reprezentând similitudinea numărului de americani luați ostatici în 1979.

Din 1979 până în prezent, Washingtonul a descris în mod constant Iranul ca „un actor ostil și periculos” și a impus aproape neîncetat, cu unele mici excepții, sancțiuni economice unilaterale asupra acestuia. După anul 2000, timp de cinci ani, Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană (UE) au impus în mod concertat sancțiuni Iranului. În iulie 2015, în urma unei campanii diplomatice susținute, statele P5+1 (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franța și Germania, respectiv UE) au semnat cu Iranul acordul nuclear (the Joint Comprehensive Plan of Action / Planul comun de acțiune cuprinzător – JCPOA) prin care s-a stabilit ridicarea graduală a sancțiunilor în schimbul reducerii de către Iran a activităților nucleare, menținându-l în limitele unui program civil, precum și permiterea accesului inspectorilor internaționali la facilitățile nucleare pentru verificarea activității acestora.

În mai 2018, președintele american, Donald TRUMP, a denunțat în mod unilateral acordul nuclear semnat de către predecesorul său (Barack OBAMA) și a adoptat o politică de „presiune maximă” de natură a conduce la colapsul economiei iraniene. Președintele TRUMP a precizat că JCPOA este „the worst deal he has ever witnessed” („cel mai rău / neprofesionist – acord pe care la văzut vreodată”). Chiar dacă a recunoscut că acordul este foarte bine realizat din punct de vedere tehnic, președintele TRUMP a condamnat modul în care a fost negociat, susținând că nu au fost incluse și alte aspecte importante referitoare la Iran, precum activitatea regională și programul balistic.

 

 

 

Președintele american a adoptat această decizie, luând în calcul și următoarele elemente:

  • pe timpul campaniei prezidențiale, acesta a precizat că una dintre prioritățile sale de mandat este retragerea SUA din acordul nuclear și renegocierea acestuia. Astfel, prin gestul său a dorit să arate susținătorilor săi că își respectă promisiunea electorală;
  • în contextul competiției între marile puteri, idee vehiculată și pe timpul președinției OBAMA, a urmărit să ofere relevanță acesteia pe timpul mandatului său prin publicarea, în ianuarie 2018, a Strategiei Naționale de Apărare și nominalizând explicit competitorii strategici (China și Rusia – puteri revizioniste) și statele periculoase (Iranul și Coreea de Nord) care urmăresc destabilizarea regiunilor prin obținerea armei nucleare sau sponsorizarea terorismului;
  • existența unor prejudecăți personale ale președintelui Donald TRUMP, considerând că ceea ce a realizat predecesorul său în Orientul Mijlociu este greșit și trebuie refăcut, în special acordul nuclear cu Iranul. De asemenea, președintele TRUMP a subliniat că, prin ridicarea sancțiunilor, Iranul a primit 1,7 miliarde de USD în numerar, prin accesarea fondurilor blocate în bănci, iar partea religioasă a utilizat suma respectivă pentru sprijinirea activităților de expansiune regională. În acest context, au fost determinante și presiunile exercitate de Israel și de Arabia Saudită asupra președintelui TRUMP de a retrage SUA din acordul nuclear.

Secretarul american de stat, Mike POMPEO, a precizat că politica de „presiune maximă” are în vedere stoparea totală a exportului petrolului cu intenția de a limita capacitatea Teheranului de finanțarea a acțiunilor externe și a programului balistic, precum și de a schimba comportamentul autorităților de la Teheran. Mike POMPEO a fost foarte categoric, precizând că nu va exista nicio renegociere a acordului nuclear, exceptând cazul în care autoritățile de la Teheran vor îndeplini concomitent o listă de 12 solicitări de compromisuri. Solicitările sunt în contradicție cu politica externă iraniană, fapt pentru care autoritățile iraniene nu le-au luat în calcul, condamnând retragerea unilaterală a SUA din acordul nuclear și calificând decizia americană drept o greșeală strategică.

Pe fondul imaginii sale de om de afaceri tranșant și tranzacțional, președintele TRUMP dorește renegocierea acordului nuclear și realizarea unuia mult mai extins, însă sugestia acestuia a fost respinsă de către autoritățile de la Teheran.

Cel mai probabil campania de „presiune maximă” a afectat puternic economia Iranului. În loc să oblige autoritățile iraniene să accepte condițiile de compromis, acestea au adoptat modul de supraviețuire printr-o strategie de reziliență. Liderii iranieni consideră că obiectivul principal al presiunii maxime este schimbarea regimului, similar planului privind înlăturarea lui Saddam HUSSEIN, aplicat de SUA în Irak în anul 2003. Cu toate acestea, SUA încearcă prin presiunile exercitate, să determine autoritățile iraniene să reacționeze într-o astfel de măsură care ar justifica premisele unei intervenții militare.

În prezent, cel mai probabil, o parte din Administrația TRUMP speră ca efectele complexe ale epidemiei de COVID-19 și ale sancțiunilor economice vor aduce Teheranul la masa negocierilor. Cu toate acestea, este puțin probabil ca Iranul să fie interesat de negocieri dintr-o poziție inferioară și într-un moment în care manifestă profundă neîncredere față de SUA. În schimb, este posibil ca Teheranul să încerce să crească costurile strategiei de „presiune maximă” a Statelor Unite, apelând la provocări mai mari în regiune prin intermediul aliaților săi.

  1. Care este scopul real al acțiunilor SUA dedus din comportamentul lor față de Iran?

Scopul real al acțiunilor SUA asupra Iranului nu este definit foarte bine, acesta a oscilat din momentul  preluării mandatului de către președintele TRUMP și până în prezent. Însă susținătorii politicii Administrației de la Casa Albă evidențiază anumite obiective prin promovarea campaniei de „presiune maximă” și prin impunerea unilaterală a sancțiunilor economice. Astfel, pe plan intern la nivel politic, se are în vedere schimbarea comportamentului clasei conducătoare, în special a părții clericale, în concordanță cu interesele americane regionale. SUA nu doresc să ofere compromisuri compensatorii și limitarea programului nuclear la parametrii unuia civil, deoarece consideră că ar pune în pericol balanța de putere regională și ar contribui probabil la creșterea cursei înarmării nucleare în regiune. La nivel militar, SUA au în vedere limitarea programului de rachete balistice pentru protejarea intereselor principalilor săi aliați din regiune, în special Israel și Arabia Saudită. În plus, sancțiunile urmăresc diminuarea capacității economice pentru sprijinirea programelor nuclear și balistic.

Totodată, președintele TRUMP dorește renegocierea acordului nuclear iranian atât din perspectivă politică pentru câștigarea de capital electoral, cât și din perspectivă economică pentru controlul pieței petrolului, astfel încât SUA să rămână lideri mondiali în sectorul petrol-gaze.

Pe plan regional, SUA consideră că interesele sale sunt afectare, un exemplu fiind hărțuirea navelor americane prezente în Golful Persic. Astfel, Casa Albă dorește combaterea eforturilor Iranului de a-și extinde influența în regiune ca obiectiv important al politicii sale externe, prin: interzicerea / limitarea libertății de mișcare privind sprijinirea guvernului Bashar al-ASSAD, a minorităților șiite din monarhiile Golfului și al actorilor nestatali din Liban, Irak, Yemen și Palestina; prevenirea formării unui sistem de securitate colectivă în care Iranul să aibă rolul decisiv.

SUA ar putea profita de contextul generat de pandemie pentru a-și garanta atingerea unor obiective prin colapsarea sectoarelor principale ale economiei Iranului. Situația generată de criza COVID este în măsură să agraveze efectul sancțiunilor, iar Iranul s-ar vedea limitat în acțiuni și alternative. Cu alte cuvinte, prin reducerea comerțului regional și reducerea vânzărilor de petrol din Iran, coronavirusul ar putea reuși să anihileze acele surse de venituri rămase și pe care sancțiunile economice nu au reușit să le elimine. Economia s-a contractat la aproximativ – 9,5% în 2019, în mare parte din cauza impactului sancțiunilor impuse de SUA.

Până în prezent, Iranul a reușit să evite orice compromis și nu există semnale clare că autoritățile iraniene se află pe punctul colapsului și nici că ar intenționa să-și stopeze activitățile regionale și programul de rachete balistice.

  1. Ce efecte au sancțiunile asupra Iranului?

Efectele sancțiunilor și conflictelor armate sunt contraproductive, deoarece repercusiunile lor nu se limitează la statele înspre care sunt direcționate. În cadrul literaturii de specialitate se trasează o distincție clară între conceptul de sancțiuni economice și conceptele de război economic și de război comercial.

Istoria sancțiunilor economice ne-a evidențiat faptul că acestea nu-și ating în general scopul urmărit, deoarece statele supuse sancțiunilor beneficiază și de ajutorul oferit de așa-zisele state prietene, care în fapt exploatează situația creată pentru câștiguri economice conjuncturale. Mai mult, în cazul statelor autoritare, pe baza sistemului centralizat, există capacitatea coordonării unitare a politicii economice pentru prevenirea colapsului țării.

După anul 1990, s-a urmărit eficientizarea sancțiunilor economice pe baza costurilor de oportunitate, conducând la apariția sancțiunilor targetate sau a sancțiunilor de tip smart, prin impunerea de sancțiuni direcționate asupra unor entități (instituții, organizații), sectoare de activitate și persoane, considerate critice sau importante în economia statului respectiv.

În prezent, pentru SUA sancțiunile economice reprezintă un set de politici economice și sunt incluse în cadrul strategiilor de politică națională, fiind folosite ca instrumente de politică externă sub formă de măsuri coercitive. Astfel, autoritățile americane urmăresc schimbarea comportamentului autorităților iraniene, prin impunerea de sancțiuni asupra unor lideri și asupra anumitor sectoare de activitate, conform intereselor și viziunilor proprii despre dinamica situației regionale și a evoluției situației interne din Iran. Administrația de la Casa Albă a renunțat la politica promovată de către fostul consilier pe probleme de securitate, John BOLTON, privind schimbarea regimului. De asemenea, sancțiunile unilaterale își reduc din relevanța scopului urmărit, dacă nu există suportul mai multor state puternice și a organizațiilor internaționale.

Retragerea unilaterală a SUA din acordul nuclear și reimpunerea de sancțiuni a condus la conturarea a două decizii strategice principale, și anume:

  • statele UE s-au confruntat cu următoarea dilemă: crearea unei fisuri în unitatea transatlantică prin salvarea acordului sau renunțarea la acordul nuclear, necesar stabilității în relațiile Iran – UE. Din perspectivă iraniană relaționarea economică cu UE este mai atractivă decât cu SUA. Încercând să rezolve dilemele tranzacțiilor comerciale, statele europene (Franța, Germania și Marea Britanie) au dezvoltat un mecanism separat de comerț cu Iranul, așa-numitul INSTEX (Instrument in Support of Trade Exchanges / Instrumentul în sprijinul schimburilor comerciale). Acesta vizează tranzacționarea cu Iranul prin evitarea sancțiunile americane. Instrumentul a fost lansat în ianuarie 2019, dar nu s-a putut realiza nicio tranzacție până la sfârșitul lunii martie 2020, generând, în perioada de ineficiență, o serie de frustrări autorităților de la Teheran care au acuzat UE de lipsă de voință în utilizarea acestuia. Recent, alte șase state europene (Belgia, Danemarca, Finlanda, Olanda, Norvegia și Suedia) s-au alăturat INSTEX, demonstrând efortul european pentru facilitatea comerțului dintre UE și Iran;
  • Iranul și-a reorientarea focusul politicii externe mai mult înspre Est, pentru menținerea dezvoltării țării, prin utilizarea mecanismelor regionale – Inițiativa chineză Belt & Road, Organizația de Cooperare de la Shanghai și Uniunea Economică Euro-Asiatică.

Implicațiile economice generate de coronavirus în Iran nu au fost încă măsurate cu precizie, dar este evident că vor afecta puternic economia, deja influențată de o perioadă lungă de sancțiuni. Astfel, autoritățile guvernamentale se vor confrunta cu unul dintre cei mai provocatori ani din istoria post-1979.

În urma retragerii din acordul nuclear, guvernul SUA a implementat peste o sută de măsuri colective împotriva Iranului, care vizează în mod special principalele sectoare economice și financiare, provocând daune în valoare de sute de miliarde de dolari pentru economia iraniană și poporul iranian.

Sancțiunile impuse urmăresc diminuarea performanței economice și reducerea puterii de cumpărare, în vederea generării presiunilor sociale pentru crearea premiselor schimbării de regim sau a modificării comportamentului autorităților de la Teheran.

În perioada a reimpunere a sancțiunilor, mai mulți indicatori economici au evidențiat rezultatele campaniei de „presiune maximă” asupra economiei Iranului:

  • creșterea ratei șomajului de la 14,5% în 2018 la 16,8% în 2019;
  • scăderea drastică a exportului de petrol. Conform datelor OPEC, la începutul anului 2018, producția de petrol era de 3,8 milioane bpd, iar exportul de 2,3 milioane bpd, ajungând însă în octombrie 2019 să scadă producția la valoarea de 2,1 milioane bpd, iar exportul la o medie de 260 mii bpd. Guvernul iranian estimează că veniturile din exporturile de petrol vor fi reduse cu 70% în noul an fiscal iranian (21.03.2020 – 20.03.2021);
  • devalorizarea monedei rial. Președintele ROUHANI a reușit, aproape patru ani, să mențină stabilă moneda iraniană. Însă după reimpunerea sancțiunilor, moneda iraniană a pierdut față de USD peste 50 % pe piața neoficială. Astfel, în aprilie 2020 rata fixă era de 1 USD = 42.000 de riali, iar pe piața neoficială era de 1 USD = 162.000 de riali. În acest context, devalorizarea monedei a condus la lipsa unor mărfuri din import și a unor produse fabricate cu materii prime din străinătate;
  • rezervele iraniene în valută au fost reduse la 86 miliarde de USD, adică cu 20% sub nivelul anului 2013, conform estimării realizate de Fondul Monetar Internațional (FMI);
  • eliminarea subvențiilor de stat și creșterea prețului carburantului, în noiembrie 2019, de la 1000 de riali / litru la 15000 de riali (la acest preț, persoanele fizice au posibilitatea să achiziționeze 60 l / lună), respectiv 30000 de riali (pentru persoane juridice și pentru persoane fizice care depășesc 60 l / lună).

Trebuie menționat că economia Iranului a scăzut deja cu 22% în ultimii patru ani fiscali: produsul său intern brut a trecut de la creșterea de 12,5% în 2016 la minus 9,5% în 2019. În schimb, FMI a prognozat, în decembrie 2019, o creștere economică zero în 2020, ceea ce ar sprijini discursul (octombrie 2019) președintelui ROUHANI potrivit căruia Iranul a scăpat de „furtuna” cauzată de sancțiuni. Însă apariția pandemiei de coronavirus va contrazice cel mai probabil optimismul președintelui iranian.

Ca răspuns, Iranul și-a diversificat economia, a extins unele sectoare interne critice precum producția industrială și a dezvoltat sisteme monetare informale pentru a evita rețeaua bancară internațională.

Recesiunea economică are efecte negative directe și asupra dinamicii structurii sociale, precum și asupra cheltuielilor militare atât pentru sprijinirea programelor interne, cât și pentru derularea acțiunilor la nivel regional.

  1. Care este, în această situație, poziția oficialilor americani?

Conform publicației Reuters, la jumătatea lunii martie, autoritățile oficiale americane au transmis omologilor iranieni un mesaj clar că răspândirea coronavirusului nu va salva Iranul de sancțiunile impuse de SUA, care îi sufocă veniturile din petrol și îi izolează economia, impunând în schimb noi sancțiuni în cadrul campaniei de „presiune maximă”.

Nouă congresmeni americani au semnat o scrisoare prin care i-au solicitat președintelui TRUMP să suspende sancțiunile pe fondul crizei umanitare generate de pandemia de coronavirus.

Brian HOOK, reprezentantul special american pentru relația cu Iranul, a precizat că „politica noastră de presiune maximă asupra regimului continuă”, iar „sancțiunile americane nu împiedică ajutoarele să ajungă în Iran”.

La începutul lunii aprilie, Joe BIDEN, favoritul pentru prezidențiale din partea Partidului Democrat, a solicitat SUA să amelioreze sancțiunile contra Iranului, spunând că SUA ar trebui să ofere ajutor Republicii Islamice și altor națiuni pentru a lupta împotriva pandemiei coronavirusului. Acesta a subliniat că „în perioadele de criză globală, America ar trebui să conducă. Ar trebui să fim primii care să ofere ajutor oamenilor afectați sau aflați în pericol”.

Comentariile lui BIDEN au fost realizate la scurt timp după ce președintele TRUMP a avertizat Iranul de represalii dure în cazul în care acesta sau reprezentanții săi ar lansa atacuri asupra forțelor sau instalațiilor americane din Irak.

  1. Cine sprijină Iranul în această situație dificilă?

În această perioadă de pandemie, autoritățile guvernamentale iraniene și-au intensificat eforturile diplomatice pentru a beneficia de susținere internațională umanitară și de a exercita presiune asupra SUA pentru ridicarea sancțiunilor. Principalele acțiuni realizate în acest sens sunt:

  1. campania de sprijin diplomatic
  • ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad ZARIF, a transmis o scrisoare adresată secretarului general al Națiunilor Unite, Antonio GUTERRES;
  • 235 de artiști iranieni au transmis scrisori adresate partenerilor din alte state ale lumii;
  • un număr însemnat de activiști iranieni și oameni de știință din diaspora i-au scris președintelui TRUMP;
  • un cleric influent iranian i-a scris Papei FRANCISC;
  • Rusia și China au condamnat public menținerea sancțiunilor;
  • premierul britanic, Boris JOHNSON, a realizat o solicitare privată în acest sens.
    1. campania de sprijin umanitar
  • China a trimis echipe medicale, materiale medicale și kituri de testare, și a solicitat SUA să ridice sancțiunile pentru motive umanitare. Nu a existat vreun semnal pozitiv în acest sens din partea americană;

– Organizația Mondială a Sănătății a trimis (03 martie) cinci experți medicali și consumabile medicale din Dubai cu o aeronavă militară a forțelor aeriene emirateze, iar ulterior EAU au mai trimis Iranului două avioane cu materiale medicale. Susținerea emirateză reprezintă un exemplu pozitiv de prioritizare a intereselor umanitare globale față de politicile regionale;

– Banca Centrală a Iranului a solicitat sprijinul FMI, fiind pentru prima dată în 50 de ani, când țara apelează la facilitățile fondului. Oficialii iranieni consideră că dacă au sprijinul Europei ar putea atinge pragul de 51% dintre voturile părților interesate, fiind suficiente pentru acordarea împrumutului chiar dacă SUA votează împotrivă. În cazul în care estimările iraniene sunt corecte, președintele TRUMP ar putea renunța la cerința ca reprezentanții americani să voteze împotriva împrumutului, însă ar putea condiționa ca fondurile financiare să fie transferate prin canalul umanitar elvețian;

– Ministerul sud-coreean de Externe a anunțat (23 martie) că are în vedere modalități de a oferi ajutor umanitar Iranului, putând include instituirea unui mecanism similar canalului elvețian;

– alte state care au oferit ajutor semnificativ: Japonia, Rusia, Qatar și Kuweit;

– India ar putea oferi ajutor Iranului în baza relațiilor economice foarte bune;

– la începutul lunii martie, Marea Britanie, Franța și Germania au analizat posibilitatea trimiterii de ajutoare umanitare către Iran, iar spre finalul lunii au realizat primele transferuri de bunuri prin intermediul INSTEX, care au inclus teste de laborator pentru detectarea COVID și materiale de protecție. Astfel, în comerțul cu ajutoare umanitare, INSTEX ar putea juca un rol important în sprijinirea populației iraniene.

Realizarea primei operațiuni prin INSTEX și reînnoirea unor concesii ar putea avea două rezultate neagreate de Washington. La nivelul statului iranian, autoritățile guvernamentale vor putea justifica continuarea politicii moderate, pe fondul pierderii semnificative de către moderați a majorității parlamentare, iar Liderul Suprem ar putea considera că „politica de rezistență” a oferit rezultatele așteptate, susținând continuarea acesteia. La nivelul părții europene, ar putea exista mai multe state interesate să sprijine umanitar Iranul, iar pe termen mediu, folosirea INSTEX ar putea deveni un instrument viabil în realizarea tranzacțiilor financiare dintre companiile europene și entitățile iraniene.

Se poate aprecia că promovarea de către autoritățile iraniene a campaniei împotriva sancțiunilor a avut un impact limitat, și anume nu a condus la ridicarea acestora, în pofida presiunii exercitate asupra Washingtonului de către mai mulți lideri mondiali. Însă există și anumite rezultate pozitive ca urmare a deblocării de fonduri financiare de către unele state. Un rezultat esențial este operaționalizarea INSTEX.

  1. Vor continua acțiunile SUA împotriva Iranului?

În prezent, SUA și Iranul sunt blocate într-o competiție strategică în regiunea Orientului Mijlociu.

Administrațiile OBAMA și TRUMP au analizat în repetate rânduri reducerea prezenței militare americane din Orientul Mijlociu și din Afganistan, invocând nivelul ridicat al cheltuielilor militare (6,4 trilioane USD, în perioada 11.09.2001 – 30.09.2019, Orientul Mijlociu și Asia) și lipsa capitalizării economice a acțiunilor acestora. Pe de altă parte, Iranul a valorificat ezitările Casei Albe, extinzându-și constant influența regională.

În perspectiva relațiilor Iran – SUA, într-un prim scenariu, cel mai probabil vom asista la un status quo manifestat prin decizia Administrației de la Casa Albă de a nu renunța la campania de „presiune maximă”, iar partea iraniană va aplica politica „așteptării strategice” până la alegerile prezidențiale din SUA de la sfârșitul acestui an. Nu numai că SUA nu au oferit Iranului, pe fondul pandemiei, eliberarea de sub presiunea sancțiunilor, dar au și impus noi sancțiuni, prezentând pe parcursul unei singure săptămâni multiple noi restricții. Autoritățile iraniene urmăresc cu atenție evoluția campaniei prezidențialele considerând că, în cazul în care un democrat va câștiga cursa electorală de la Casa Albă, cel mai probabil relația bilaterală va cunoaște o îmbunătățire semnificativă.

Un alt scenariu ar putea fi, ca în urma pandemiei COVID-19, să asistăm la o schimbare în cadrul politicilor interne din ambele state, fapt transpus ulterior în identificarea unor soluții reciproce de relaționare, bazate pe aspecte umanitare. Ar fi recomandat ca părțile să urmărească un schimb umanitar care să răspundă cerințelor imediate ale acestora, respectiv: scutirea de sancțiuni direcționate să sporească capacitatea Iranului de a combate coronavirusul, în schimbul eliberării din partea Teheranului a unor deținuți străini pe motive umanitare. O altă fază a decompresiei ar putea cuprinde extinderea discuțiilor pentru evitarea fricțiunilor regionale, urmărind pași rapizi în scopul diminuării tensiunilor, în special în Irak.

Scenariul cel mai pesimist scenariu este un conflict militar direct, însă are foarte puține șanse a se materializa, datorită mediului regional complex de securitate. În realitate, nici administrația americană și nici autoritățile iraniene nu preferă varianta războiului deschis, deoarece rezultatele ar fi catastrofale pentru părțile implicate în conflict. Cu toate că SUA sunt încă o superputere militară și ar putea să nimicească forțele armate ale unui stat în doar câteva zile, Iranul ar avea probabil capacitatea să perturbe întreaga activitate regională, inclusiv fluxul de petrol.

 

Print Friendly, PDF & Email
Categorii:

Adauga un comentariu